Epilare definitivă cu laser pentru părul facial

Consultă-te cu unul din specialiștii în frumusețe de la Doctor SKiN.

Programeză-te

Părul facial în cazul femeilor este un tabu și, din toate timpurile, în orice cultură din lume, nu a reprezentat niciodată o caracteristică asociată cu frumusețea sau gingășia. Când îți apar fire de păr vizibile pe față, ca femeie, ești într-un stres permanent de fiecare dată atunci când cineva se uită atent la fața ta.

Multe cliente care au scăpat de părul facial cu ajutorul epilării definitive cu laser în clinicile Doctor SKiN din București și Corbeanca ne-au mărturisit că ajunseseră să umble în permanență cu o pensetă, pe care o foloseau în caz de nevoie, și să-și organizeze viața socială în funcție de momentul epilării mustății sau a bărbii.

Pilozitatea facială formată din fire de păr groase, vizibile, nu puful fin, ca de piersică, prezent deasupra buzelor, pe bărbie sau în zona perciunilor, nu este o alegere, ci apare odată cu înaintarea în vârstă sau din cauza anumitor dereglări hormonale cum ar fi sindromul ovarelor polichistice, care afectează 1 din 10 femei, sau pur și simplu este o moștenire genetică.

Din fericire, epilarea laser este ideală pentru a te scăpa definitiv de părul facial nedorit. Și, contrar opiniei majoritare, nu doar femeile apelează la acest tratament. Mulți bărbați care au suferit întreaga viață de dureroasele iritații după bărbierit sau de firele de păr crescute sub piele, care provocau inflamații la nivel tenului, au reușit să-ți transforme viața în bine cu ajutorul epilării definitive.

Cum funcționează epilarea facială cu laser?

Epilarea definitivă cu laser este o procedură medicală non-invazivă, care folosește lumina intens pulsată pentru a distruge foliculul pilos și pentru a inhiba creșterea viitoare a firelor de păr. Este cea mai sigură și mai eficientă metodă de epilare, fără efectele nocive pe care rasul sau epilarea cu ceara le pot avea asupra tenului tău.

Tipuri de laser recomandate pentru epilare facială

Nu toată lumea are aceleași nevoi. Contează atât culoarea pielii, cât și structura firului de păr sau culoarea naturală a acestuia. Ca recomandări generale, este indicat să-ți alegi laserul care ți se potrivește și există trei tipuri de laser cu care nu poți da greș:

Laser Alexandrite cu o lungime de undă de 755hm

Penetrarea superficială a lungimii de undă de 755 nm ajunge la bulbii de păr și s-a dovedit a fi mai eficientă pentru foliculii piloși încorporați superficial sub piele, în zone precum sprâncenele și buza superioară.

Laser diodă cu o lungime de undă de 810nm

Acest tip de laser este util în special datorită capacității sale de penetrare moderată, care vizează bulbul foliculului pilos. Este ideal pentru eliminarea părului de la nivelul bărbiei, de pe obraji ori din zona perciunilor.

Laser Nd:YAG cu o lungime de undă de 1.064 nm

Întrucât această lungime de undă oferă cea mai profundă penetrare a foliculului de păr, vizează bulbul și papila și, de aceea, este ideal pentru a te scăpa de părul adânc încorporat în zone precum scalpul, axilele și zona pubiană. Celebra Kim Kardashian și-a eliminat cu laser părul de pe frunte.

Cu toate acestea, nu doar lungimea de undă este importantă! Contează și dimensiunea spotului, puterea laserului, anul de fabricație, lățimea impulsului și pregătirea persoanei care realizează tratamentul.

Mai mult decât atât, există dispozitive care încorporează mai multe tipuri de laser, cum este PrimeLase, cel mai puternic echipament, numărul unu în epilare definitivă din lume. Acesta include 4 tipuri diferite de laser, precum laser diodă, Alexandrite, Nd:Yag și laser mix, având parametrii de lucru ajustabili, ce pot fi setați corespunzător, pentru nevoi complet diferite.
În concluzie, pentru a te asigura că investești în cea mai bună opțiune pentru tine, verifică performanța, vechimea, certificările și tipul echipamentelor laser din clinica pe care ți-ai ales-o.

Care sunt beneficiile epilării definitive cu laser a părului facial?

  • Soluție pentru sindromul ovarelor polichistice

În cazul unor dezechilibre hormonale, precum sindromul ovarelor polichistice, acestea pot provoca creșterea unor fire de păr groase la nivelul feței. Într-o astfel de situație, epilarea cu ceară, penseta și rasul cu lama nu reprezintă o soluție, deoarece aceste instrumente fac părul să crească și mai vizibil decât de obicei. Indiferent de problemă, tratamentul de epilare definitivă cu laser este cea mai bună soluție pentru îndepărtarea părului facial.

Atenție însă, deoarece epilarea cu laser nu tratează problemele hormonale! În caz de disfuncții, sunt necesare analize și teste hormonale complexe, în special pentru a măsura nivelul de testosteron, deoarece acestea pot influența răspunsul la terapia cu laser. Sindromul ovarelor polichistice, disfuncțiile tiroidiene, hiperplaziile suprarenale și hiperprolactinemia sunt probleme hormonale care pot influența creșterea și formarea unor foliculi de păr noi și după îndepărtarea părului cu laser.

Cu toate acestea, un studiu efectuat de Dermatol Pract Concept în anul 2020 a evidențiat faptul că peste 75% din persoanele care au încercat metoda epilării definitive cu laser pentru părul facial au declarat că alegerea acestei metode de îndepărtarea a părului a avut eficiență maximă. În cazul unor dezechilibre, este importantă și tratarea cauzei, în paralel cu eliminarea părului cu laser.

  • Economisești timp și bani

Având în vedere ritmul accelerat al vieții cotidiene, lipsa de timp este unul dintre aspecte pe care ar trebui să îl iei în considerare atunci când alegi cum să te îngrijești. Metodele de epilare tradițională nu fac decât să te plimbe prin saloane sau să te facă să pierzi timp, oferindu-ți rezultate de scurtă durată. Adică, de fiecare dată o iei de la capăt, în fiecare lună, săptămână sau chiar zi de zi.

De aceea, epilarea definitivă cu laser pentru părul facial este alegerea salvatoare pentru persoanele ocupate. Mai mult decât atât, deși pare costisitoare, în realitate, te va ajuta să economisești mult mai mulți bani pe termen lung. În clinicile Doctor SKiN, de exemplu, epilarea mustății la femei începe de la 35 de lei per ședință, un preț accesibil, chiar mai ieftin față de anumite saloane unde poți scăpa de păr cu ceară.

  • Nu doare, nu provoacă arsuri și nici răni la nivelul pielii.

Uită de durerea din timpul epilării cu ceară sau cu epilatorul și de iritațiile provocate de aparatul de ras sau orice metodă brutală cu pielea, care implică smulgerea firelor de păr.

Epilarea definitivă cu laser nu deteriorează pielea. Zona feței nu ar trebui să fie expusă riscului de iritații, răni sau leziuni, iar acestea sunt provocate de epilarea frecventă prin metodele clasice, repetate la nesfârșit. Smulgerea firelor de păr poate afecta inclusiv elasticitatea pielii în zone sensibile, ceea ce înseamnă favorizarea apariției ridurilor. Epilarea cu laser pentru părul facial nu doar că este cea mai sigură metodă de epilare, dar este și cea mai igienică și cea care are grijă de tenul tău.

Nu întâmplător este recomandată de medicii dermatologi ca tratament pentru persoanele cu foliculită cronică, care se manifestă sub formă de iritații sau chiar acnee la nivelul firelor de păr ori fire de păr crescute în piele.

Cum te pregătești pentru prima ta ședință de epilare definitivă cu laser pentru părul facial?

  • Evită metodele de epilare clasice precum: epilatul cu ceară, cu epilatorul sau cu ceară depilatoare pentru cel puțin 4 săptămâni înainte de prima ta ședință.

  • Nu te expune la soare cu cel puțin 5 zile înainte de ședința de epilare definitivă.

  • Folosește lama de ras cu atenție, cu 24 de ore înainte de a te prezenta la ședința de epilare.

  • Evită să iei medicamente care previn coagularea, antibiotice, antiinflamatoare sau aspirină. Poți găsi o listă completă aici.

Cât durează până văd rezultatele și de câte ședințe ai nevoie pentru a scăpa de părul facial?

Este important de reținut faptul că rezultatele epilării definitive nu se vor observa imediat, deoarece doar firele de păr care sunt în starea anagenă (de creștere) vor reacționa la tratament și le va lua între 2 sau 3 săptămâni până să vor cădea definitiv.

În cazul epilării definitive cu laser pentru părul facial, specialistul care îți va efectua acest tratament va decide de câte ședințe ai nevoie pentru a îndepărta cu succes părul din zona aleasă de tine. Numărul de ședințe variază de la 6 până la 12, cu o pauză între ele de 4 săptămâni și se stabilește în funcție de fototipul pielii tale, cât și în funcție de culoarea, textura, grosimea, locația firului de păr, dar și de echipamentul laser folosit.

O singură ședință poate reduce creșterea părului cu până la 35%, dacă alegi cel mai puternic laser din piață, iar acest procent poate ajunge, prin ședințe repetate, la până peste 90%.
Ulterior, rezultatele se mențin prin doar o ședință pe an.

În ceea ce privește firele de păr cărunte sau puful blond (velusul) de pe față, epilarea definitivă cu laser poate să nu ofere cele mai bune rezultate, deoarece lumina intens pulsată a laserului absoarbe pigmentul foliculului de păr, ca mai apoi să-l poată distruge. Dacă acesta nu există sau este în cantități scăzute, nu va avea același efect.
Cu toate acestea, laserul Alexandrite dă rezultate și pentru firele de păr blonde. Cea mai bună soluție este să te prezinți la o ședință de test, în cadrul căreia ți se va comunica atât ce poate dar și ce nu poate face epilarea laser pentru părul tău facial.

Și bărbații pot beneficia de avantajele epilării definitive cu laser pentru părul de pe față. Aceștia apelează în general la această metodă pentru a-și modela barba în forma dorită, pentru a scăpa de firele de păr crescute pe interior, de părul din zona gâtului sau pentru că s-au săturat de iritațiile și arsurile provocate în urma bărbieritului.

De ce să alegi clinicile Doctor SKiN pentru epilare definitivă facială?

  • Oferim servicii de înaltă calitate, începând cu echipamentele medicale, certificate, de ultimă generație și cu selecția, instruirea și evaluarea permanentă a personalului nostru.

  • Nu avem niciun echipament mai vechi de 2 ani, iar toate dispozitivele laser sunt din categoria liniilor medicale de top, de la producători renumiți, din categoria Best of.

  • Avem mai multe dispozitive laser de același tip, ca să nu fii nevoit(ă) să aștepți săptămâni întregi, pentru a găsi un loc disponibil la epilare.

  • Investim constant în aparatură nouă și în dezvoltarea angajaților Doctor SKiN.

  • Beneficiezi de cel mai bun raport calitate-preț. În plus, în clinicile Doctor SKiN oferim servicii personalizate bugetului tău și în funcție de cât de rapid îți dorești să vezi rezultatele.

  • Dispunem de 5 dispozitive de epilare definitivă laser, inclusiv cel mai puternic laser din lume.

  • Datorită tehnologiei de ultimă generație, epilarea definitivă se poate realiza pe tot parcursul anului, chiar și pe pielea bronzată.

  • Epilarea în clinicile Doctor SKiN nu doare, nu provoacă arsuri sau alte neplăceri și este sigură.

  • Parametrii efectuării tratamentului cu laser vor fi ajustați în funcție de fototipul tenului tău, dar și de zona de unde se dorește îndepărtarea părului nedorit, cât și grosimea, textura și culoarea firului de păr.

  • Epilarea laser elimină chiar și firele de păr reziduale, adică firele de păr foarte subțiri și fine, care se rup în cazul epilării cu ceară și reapar apoi imediat.

  • Beneficiezi de o ședință de testare GRATUITĂ pentru o zonă mică, pentru a te convinge de eficacitatea procedurii de epilare definitivă cu laser pentru tine.

  • Te bucuri de atenție și considerație. Ne tratăm clienții cu respect și le oferim toate detaliile necesare pentru a asigura succesul tratamentului.

  • Suntem obsedați de rezultate, așadar la Doctor SKiN beneficiezi de garanție pentru rezultate, ca să poți alege fără frică să investiți într-un tratament care îți va schimba definitiv viața în mai bine!

  • Clinicile noastre sunt deschise în fiecare zi, inclusiv sâmbăta și duminica.

  • Ai loc de parcare asigurat gratuit.

Hai la o ședință de epilare de test, gratuită! Programează-te la 031 005.10.15, direct pe site sau scrie-ne pe contact@doctorskin.ro!

Articole recomandate

27 martie 2024

Știi pe mâinile cui îți lași frumusețea?

Frumusețea este subiectivă, dar chiar dacă nu este măsurabilă, are niște standarde care sunt asociate cu tinerețea, prospețimea, simetria și…

11 martie 2024

TOP tratamente de slăbire, care te scapă de grăsimea de pe fiecare zonă a corpului

Te-ai săturat să admiri pozele Before and After de pe Instagram cu transformări uimitoare? În afară de diete, sport și…

Lasă un comentariu

0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarcere la magazin