Care este cel mai bun acid hialuronic pentru buze?

Care este cel mai bun acid hialuronic pentru buze? Care este medicul sau clinica unde poți obține rezultatul pe care îl dorești, fără “botic de rață”, fără asimetrii, pentru un rezultat natural, care să îți “vină” bine? Acestea sunt cele mai frecvente întrebări pe care le poate avea cineva atunci când ia în considerare procedura de mărire a buzelor cu acid hialuronic.

La ora actuală, pe piață, există mai multe companii care produc acid hialuronic, dar înainte de a alege tipul de acid hialuronic, este mai important să te asiguri că ești pe mâna unor specialiști, a unor medici instruiți și cu experiență, care lucrează cu produse de calitate, cu un risc redus de a produce efecte nedorite. Să nu îți fie rușine să pui întrebări, să soliciți cât mai multe informații, pentru că este vorba despre tine și despre sănătatea ta! Clinicile care se respectă au tot interesul să ofere cele mai bune servicii și de aceea informațiile sunt la îndemâna clienților, și orice aspect se discută și se clarifică.

Contrar părerii generale, că doar pițipoancele au acid hialuronic în buze, majoritatea celor care apelează la această procedură nu se deosebește de restul lumii. Schimbările pot fi minuscule, însă pot transforma aspectul unei persoane, fără să se vadă ca acea persoană a intervenit în vreun fel în ceea ce privește aspectul buzelor sale.

Cel mai bun acid hialuronic pentru buze

În primul rând, o dată cu trecerea anilor, buzele ajung și ele să îmbătrânească, pierzându-și fermitatea, devenind subțiri și pline de riduri. Astfel că hidratarea buzelor prin injectarea cu acid hialuronic poate să contribuie la un aspect întinerit și să fie parte a unui plan complet de lifting facial, împreună cu redarea volumului pomeților sau umplerea ridurilor cu acid hialuronic!

Fie că este vorba de astfel cazuri, sau din dorințe pur estetice, tot mai multe persoane caută proceduri care să le înfrumusețeze zona buzelor, iar umplerea acestora cu acid hialuronic este recomandarea specialiștilor.

Ce este Acidul Hialuronic?

Acidul hialuronic se regăsește în mod natural în corpul uman, mai ales în cartilaje și piele, jucând un rol important în hidratarea țesuturilor. Partea proastă este că o dată cu înaintarea în vârstă, producția naturală de acid hialuronic scade.

Din fericire, încă din anii ’70, industria cosmetică a descoperit un procedeu de extracție a acestei molecule și a dezvoltat în timp tehnici moderne de sintetizare și de producere a mai multor tipuri de acid hialuronic.

Deși numele poate părea ușor pompos, acidul hialuronic este unul dintre cele mai sigure substanțe din universul tratamentelor cutanate și având în vedere că organismul conține deja această substanță, riscul respingerii sale este minim.

Care sunt beneficiile acidului hialuronic pentru buze și piele?

Acidul hialuronic hidratează și menține elasticitatea pielii, previne uscarea acesteia, umple ridurile și redă tinerețea pielii, ajută la remodelarea feței și are rezultate extraordinare în augmentarea buzelor. De asemenea, acidul hialuronic protejează împotriva radicalilor liberi și este unul dintre componentele vedetă al cremelor, serurilor și tratamentelor pentru față.

Care este cel mai bun acid hialuronic pentru buze?

Obținut printr-un elaborat proces de sinteză, acidul hialuronic utilizat în terapiile injectabile este de origine non-animală, este pur din punct de vedere microbiologic și vine ambalat în seringi sau flacoane sterile. Are consistență de gel și poate fi crosslinkat (reticulat) sau noncrosslinkat (non-reticulat), cu sau fără anestezic (lidocaină).

Pentru buze, există mai mulți producători de acid hialuronic care își dispută podiumul.

Acidul Hialuronic Juvederm

Când vine vorba de acid hialuronic bun pentru buze, Juvederm a încercat să se impună ca și standardul de aur în ceea ce privește augmentarea buzelor. Juvederm este unul dintre cele mai sigure fillere pentru buze, fiind aprobat FDA, iar ingredientul său activ este bineînțeles, acidul hialuronic.

Gama Juvederm este de fapt o familie întreagă de fillere injectabile pe baza de acid hialuronic, utilizate pentru a oferi până la un an de corecție pentru ridurile și pliurile faciale moderate sau severe, precum pliurile nazolabiale (ridurile zâmbetului, care pornesc de la nas spre colțurile gurii), fiind de asemenea utilizat pentru mărirea și corectarea formei buzelor.

Produsele Juvederm sunt personalizate sub forma unui gel de consistență netedă, în comparație cu alte produse similare cu o consistență granulară, fiind dezvoltate prin tehnologia Hylacross, care permite obținerea unui un gel mai neted și mai maleabil. De aceea, în funcție de zona unde se injectează, Juvederm a creat mai multe tipuri de acid hialuronic:

  • Juvederm Volbella® XC – utilizat pentru buze și zona din jurul buzelor pentru a adăuga un volum subtil și pentru a netezi liniile verticale de deasupra buzei superioare (“ridurile fumătorului”);
  • Juvederm® Ultra XC – folosit pentru buze și țesutul înconjurător, dar este conceput pentru a adăuga mai multă plenitudine decât Juvederm Volbella® XC;
  • Juvederm Voluma® XC – utilizat pentru zona pomeților, pentru a oferi o ridicare subtilă, care crește volumul și conturează mai bine obrazul;
  • Juvederm® XC – potrivit pentru pliurile sau ridurile faciale moderate sau severe, cum ar fi ridurile marionetă, ridurile nazolabiale din jurul gurii etc.
  • Juvederm Vollure™ XC – potrivit și pentru ridurile sau pliurile faciale moderate sau severe, dar poate cu o remanență mai ridicată față de Juvederm® XC.

În plus, Juvederm se poate folosi pentru a acoperi cicatricile și semnele postacneice, în modificarea formei nasului și în tratarea afecțiunilor medicale, cum ar fi lipodistrofia. Juvederm conferă un aspect natural și un rezultat atrăgător. Nu este de mirare că este acidul hialuronic preferat pentru buze al lui Kylie Jenner.

Acid hialuronic buze Juvederm

Acidul Hialuronic Restylane

La fel ca Juvederm, Restylane este o gamă de fillere injectabile, având la bază o formulă proprie de acid hialuronic. Obținând aprobarea FDA din 2003, dermatologii și medicii plasticieni folosesc Restylane pentru sculptarea buzelor și pentru umplerea ridurilor.

Restylane are o remanență ridicată, în sensul că efectele sale se pot menține între 6 și 24 de luni!. La fel ca Juvederm, Restylane oferă o linie completă de produse pentru a aborda diferite probleme precum redarea a volumului feței, umplerea ridurilor și mărirea buzelor. Pentru augmentarea buzelor există Restylane, Restylane-L și, cel mai nou membru al familiei, Restylane Silk:

  • Restylane, Restylane-L – folosit pentru a adăuga plenitudine și volum buzelor, pentru ridicarea colțurilor gurii sau pentru un contur mai definit al gurii, pentru buzele căzute sau aplatizate;
  • Restylane Silk – are o textură mai subțire decât Restylane și funcționează mai bine pentru a trata liniile verticale de deasupra buzei superioare. Cu o elasticitate mai mare decât Juvederm, are un efect de ridicare mai pronunțat și o remanență mai mare datorită „durității” mai mari a gelului. Buzele sunt mai moi și mai fine.
  • Restylane Refyne – dezvoltat cu ajutorul tehnologiei XpresHAn, este un acid hialuronic îmbunătățit, care oferă rezultate, cu aspect natural, mai neted și cu o flexibilitate crescută. Este cel mai recent produs Restylane aprobat pentru mărirea buzelor în Statele Unite ale Americii.
  • Potrivit fabricilor de zvonuri, celebritățile care ar putea sau nu să fi folosit Restylane le includ în listă pe Khloe Kardashian, Miley Cyrus și Sophie Monk.

    Acid hialuronic Restylane

    Acidul Hialuronic Teosyal Kiss

    Un alt filler pentru buze pe bază de acid hialuronic este Teosyal Kiss, dezvoltat de Laboratoarele Teoxane din Geneva. Teosyal Kiss este conceput pentru a crește volumul buzelor, pentru a trata ridurile, pentru a remodela conturul și pentru a rehidrata buzele. Durează mult mai mult decât majoritatea altor fillere folosite pentru mărirea buzelor, iar experții au sugerat că este mai confortabil pentru pacient atunci când este injectat.

    Ca structură, Teosyal Kiss este mai coeziv și vâscos în comparație cu Restylane și Juvederm, iar pentru unii pacienți, acest lucru contribuie la un aspect final mai neted. Pentru a evita reacțiile hipersensibile și alergice, formula de acid hialuronic pentru buze Teosyal Kiss include endotoxine bacteriene și niveluri reduse de proteine.

    Acid hialuronic Teosyal Kiss

    Acidul Hialuronic Volbella

    Volbella este un tot membru al liniei Juvederm de acid hialuronic pentru buze de la Allergan, dar merită menționat separat. Volbella este un tratament cu acid hialuronic aprobat de FDA, iar specialiștii îl folosesc pentru a diminua aspectul ridurilor nazolabiale și al ridurilor „de fumător”, adică a liniilor verticale din jurul gurii. Volbella este, de asemenea, perfect pentru augmentarea volumului buzelor și restabilirea unui volum tineresc, fiind eficient și pentru umplerea cicatricilor post acnee.

    Acid hialuronic Juvederm Volbella

    Ceea ce face Volbella diferit este capacitatea sa de a amesteca acid hialuronic cu greutăți moleculare diferite. Această caracteristică unică permite fillerului să creeze acel volum subtil pentru rezultate și efecte discrete care durează până la 12 luni.

    Răspunsul la întrebarea ce acid hialuronic este mai bun pentru mărirea buzelor va depinde întotdeauna de caracteristicile individuale și de obiectivele dorite. Bugetul joacă și el un rol important, dar în cazul procedurilor de estetică medicală este mai bine să alegi procedura în baza altor criterii decât prețul. De asemenea, decizia se ia numai împreună cu medicul specialist, care te poate îndruma către soluția potrivită pentru a te bucura cu adevărat de buzele pe care ți le dorești!

    Juvederm, Restylane, Teosyal Kiss și Volbella sunt în prezent cele mai bune fillere injectabile pe bază de acid hialuronic din industria cosmetică. Toate sunt aprobate de FDA, au în spate studii clinice și rezultate de lungă durată, dovedite științific.

    Oricare ar fi nevoia ta, dacă ești hotărât să beneficiezi de cele mai bune produse, clinica SKiN MedSpa lucrează doar cu soluții de top când vine vorba de buzele tale și nu numai.

    Toți pacienții care beneficiază de tratamentul de augmentare a buzelor se vor bucura de buze mai senzuale, mai voluptoase și mai bine definite. De asemenea, buzele tale vor fi mai hidratate, inclusiv în anotimpul rece, când este frecventă uscarea și descuamarea lor. Programează-te la un consult GRATUIT și află cum poți avea ușor buze mai pline și mai senzuale fără să sacrifici aspectul natural!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *