Eliminare riduri prin toxină botulinică

Scapă de ridurile de la ochi și de pe frunte

Toxina botulinică este o neurotoxină utilizată ca medicament injectabil în tratamentul de întinerire a feței, atunci când severitatea ridurilor faciale are un impact psihologic important la pacienții adulți.
* Retușul este gratuit, cu condiția să fie făcut la 14 zile.

100 300 

Total:

vreau să știu cum plătesc voucher cu discount de 10% la următoarea achiziție pentru toate plățile online (click pentru detalii)

discounturile, promoțiile nu se cumulează

Rezervă în deplină liniște sufletească! Procedurile noastre sunt modificabile și rambursabile, indiferent de pachetul ales. **rambursabile sub forma unui voucher, valabil 1 an de la data emiterii.

Toxina botulinică poate șterge 10 ani de pe chipul tău în 10 minute

Cele 3 zone standard, la bot0x:

1. liniile orizontale de pe frunte (se injectează 4 – 6 puncte),
2. între sprâncene (se injectează 3 puncte),
3. în lateralul exterior al ochilor (se injectează 2 – 3 puncte/fiecare parte).
  • una din cele mai sigure proceduri estetice

  • fără timp de recuperare

  • disconfort minim

  • procedura nu durează mai mult de 15-20 minute

  • tratament eficient antirid non-chirurgical de excepție

  • estompează ridurile & liniile existente

  • previne apariția ridurilor noi

  • rejuvenare facială cu efect de până la 8 luni

  • procedură realizată de chirurg plastician specialist.

Un suflet tânăr poate fi însoțit și de un chip tânăr, chiar dacă pe măsură ce anii trec, aceștia încep să se vadă pe față prin apariția liniilor fine și a ridurilor de expresie. Din fericire, toxina botulinică este capabilă să șteargă stresul de pe pielea ta și să lupte împotriva semnelor de îmbătrânire.

Toxina botulinică este o neurotoxină utilizată ca medicament injectabil în tratamentul de întinerire a feței, atunci când severitatea ridurilor faciale are un impact psihologic important la pacienții adulți. Toxina botulinică induce relaxare musculară și ajută enorm în rejuvenarea facială, reîmprospătând aspectul feței prin estomparea liniilor fine și a ridurilor. Rezultatele se văd imediat, tenul va avea în decurs de câteva zile un aspect proaspăt, odihnit care, în funcție de caracteristicile individuale, durează între 4 și 8 luni.

Injectarea cu toxina botulinică este un tratament atât de eficient încât a fost clasificată imediat după liftingul chirurgical.

Tratamentul cu toxină botulinică este non-chirurgical, minim invaziv și provoacă în mod eficient relaxarea ridurilor și a liniilor fine, fără a fi nevoie de recuperare ulterioară. Toxina botulinică va fi injectată cu atenție în zonele vizate, în deplină siguranță.

Chiar dacă se observă o îmbunătățire remarcabilă prin tratamentul cu toxina botulinică, nu înseamnă că vei arăta ciudat, că vei avea un aspect nenatural, fața imobilă sau că ochii neavizați își vor da seama că ai apelat la injecțiile cu toxina botulinică. La Doctor SKiN punem mare preț pe echilibru și respectăm proporțiile date de Mama Natură. Oricum, efectul de frozen face apare numai când se injectează cantitate dublă de toxină botulinică.

Tratamentul cu toxina botulinică este 100% sigur, aprobat FDA. Toxina botulinică este cea mai populară în rândul procedurilor de estetică medicală, fiind de departe liderul industriei estetice în ceea ce privește tratamentele de rejuvenare facială, cu o istorie de peste 20 de ani de folosire în medicină și 15 ani în medicina estetică. Testările riguroase și rezultatele urmărite în timp au transformat-o în unul dintre cele mai de încredere tratamente faciale minim invazive.

Toxina botulinică dă rezultate vizibile, rapid și fără efort.

Eliminare riduri prin toxină botulinică - Doctor SKiN

La Doctor SKiN folosim singura varianta de toxină botulinică cu autorizație de la Agenția Națională a Medicamentului și de la Ministerul Sănătății, Vistabel, care are rezultate îndelungate. Injecțiile cu toxină botulinică relaxează mușchii feței, astfel ridurile devin mai puțin vizibile pentru o anumită perioadă de timp.

Ce tratează injecțiile cu toxina botulinică?

  • reduce ridurile faciale de expresie. Există mai multe tipuri de riduri pentru care se folosesc tratamente faciale diferite, care sunt însă complementare. Ridurile dinamice sau de expresie sunt cele formate de mușchii faciali care se mișcă repetat atunci când zâmbești, râzi sau te strâmbi, pentru a sugera bucuria, supărarea, mirarea etc.

  • Aceste riduri sunt în jurul buzelor, pe frunte și între sprâncene. Ridurile de la colțurile ochilor, “laba gâștei”, sunt de asemenea riduri dinamice. Prin injecțiile cu toxina botulinică, mușchii mimicii nu mai pot încreți pielea de deasupra lor iar ridurile nu se mai formează. În timp, din cauza stilului de viață nesănătos, a fumatului și a expunerii excesive la soare, ridurile dinamice se pot transforma în riduri statice. Toată lumea se naște cu riduri dinamice. Pe măsură ce îmbătrânim, aceste riduri devin mai profunde și ies mai mult în evidență. Toxina botulinică va încetini viteza de instalare a semnelor asociate cu procesul de îmbătrânire, pentru a face aceste riduri dinamice mai puțin vizibile până la estomparea lor aproape completă.

  • previne formarea ridurilor statice care se formează din cauza înaintării în vârstă; prin faptul că pune pe repaus mușchii care contribuie la formarea ridurilor dinamice, împiedică formarea în timp a ridurilor statice, încetinind formarea de noi riduri.

  • liftingul trăsăturilor feței prin îmbunătățirea calității pielii dar și prin blocarea temporară și selectivă a anumitor grupe de mușchi care determină lăsarea unor părți ale feței precum sprâncenele, colțurile gurii etc.

Ce rezultate se obțin prin tratamentul cu toxină botulinică?

Injecțiile cu toxina botulinică reprezintă unul dintre cele mai eficiente tratamente antirid non-chirurgicale care înmoaie trăsăturile și corectează ridurile feței, inclusiv: ridurile de pe frunte, cutele din jurul nasului, ridurile de la ochi, ridurile “laba gâștei”, ridurile provocate de încruntare, liniile verticale instalate deasupra buzelor.

Rezultatul obținut este o piele întinsă și neridată, mișcările de expresie nu mai scot în evidență ridurile, în timp ce musculatura facială care nu a fost injectată cu toxină botulinică va continua să se contracte normal. Datorită vasodilatației din zonele tratate, pielea va fi mai luminoasă și mai tânără.
Injecțiile cu toxina botulinică nu vor opri sau inversa procesul de îmbătrânire dar cu siguranță pot șterge câțiva ani buni de pe fața ta.

Efectele tratamentului cu toxină botulinică sunt graduale iar beneficiul maxim se instalează în circa 2 săptămâni.
Deși pot dura mai multe luni, rezultatele obținute prin tratamentul cu toxină botulinică nu sunt permanente.
Contracția musculară se reia spontan după 3 – 6 luni astfel că, deși mulți ne dorim ceva definitiv ca să scutim bani și chin, pentru menținerea rezultatelor procedura trebuie repetată.

Studiile arată că, dacă administrarea de injecții cu toxină botulinică se repetă imediat ce apar primele semne de reluare a activității musculare, beneficiul fiecărei injectări va fi mai mare, ca și durată de timp. Injectările repetate dau rezultate care durează mai mult.

Chiar dacă rezultatele nu sunt niciodată identice pentru două persoane diferite, din cauza stilului de viață, a moștenirii genetice, a vârstei și a stării generale de sănătate, toți pacienții și pacientele noastre sunt extrem de mulțumite de beneficiile obținute în urma injectării cu toxină botulinică.

Pentru menținerea rezultatelor obținute sunt necesare 2 – 3 ședințe de injectare pe an.

Care e vârsta potrivită să începi tratamentul cu toxină botulinică?

Sunt persoane cărora, fie din cauza moștenirii genetice fie din cauză că s-au expus îndelungat la soare, le apar riduri la o vârstă mai fragedă.

Mulți pacienți încep rutina tratamentului cu toxina botulinică după apariția primelor riduri de expresie, la 25 de ani, alte persoane nu au semne vizibile de îmbătrânire până după 35 – 40 de ani.
Ideal ar fi după vârsta de 30 de ani, când fața nu e deja marcată de riduri profunde, foarte adânci.

Începerea injecțiilor cu toxina botulinică înainte ca ridurile să fie deja proeminente, va ajuta la prevenirea formării ridurilor mai profunde.
Apariția ridurilor va fi mult întârziată dacă tratamentul este început în mod preventiv.
Dar dacă procedura este efectuată când ridurile profunde sunt deja instalate, e nevoie de doze mai mari, iar rezultatele sunt mai modeste. De exemplu, persoanele după 55 de ani au rezultate mai modeste decât o persoană care a apelat la injecții cu neurotoxină de la 30 ani.

Avantajul începerii tratamentelor cu toxina botulinică chiar de la 25 de ani este că se previne formarea liniilor prin reducerea activității musculare în zonele clasice predispuse formării ridurilor. La această vârstă, doza utilizată este minimă iar după injectări repetate, intervalul la care mușchii își reiau activitatea e tot mai mare.
Odată cu trecerea timpului, perioada la care e necesar tratamentul va scădea, o ședință sau două pe an fiind suficiente.

Din aceste motive, fiecare își alege singur momentul în care ajunge la medic.

Cum funcționează tratamentul antirid cu toxina botulinică ?

Fața noastră se transformă cu timpul iar pielea își pierde elasticitatea naturală ca urmare a reacțiilor emoționale repetate.

Injecțiile cu toxină botulinică pot șterge liniile și ridurile nedorite pe care ai început să le observi de fiecare dată când te uiți în oglindă.

Toxina botulinică blochează semnalele transmise de nervi către mușchii feței.

Mușchiul injectat nu se mai poate contracta, ceea ce face ca ridurile să se relaxeze și să se “înmoaie”.
Practic, aceasta reduce local activitatea musculară care determină formarea de linii noi între sprâncene, pe frunte și în jurul ochilor.

În plus, toxina botulinică nu doar netezește ridurile și liniile de expresie existente pentru a obține un aspect frumos și reîmprospătat al tenului, ci și ajută la prevenirea apariției de riduri noi sau la prevenirea adâncirii ridurilor deja instalate.

Atunci când colagenul din piele începe să scadă, se formează liniile fine. Colagenul este proteina care se află sub și în straturile profunde ale pielii, esențială pentru a menține pielea plină și tânără. Îmbătrânirea și statul excesiv la soare determină “subțierea“ colagenului. Efectul este o piele mai puțin elastică, care începe să se lase, fără un contur ferm, brăzdată de linii fine.

Este bine de știut că ridurile cauzate de arsuri solare și de gravitație este posibil să nu răspundă la tratamentul cu toxină botulinică.
În acest caz, există alte tratamente faciale disponibile cu efecte mai bune în această privință, precum: inducția de colagenmezoterapia sau terapia cu plasmă proprie.

Rezultatele obținute prin combinarea tratamentelor anti-îmbătrânire, minim sau non-invazive, precum toxina botulinică pentru ridurile de expresie, acidul hialuronic pentru umplerea ridurilor și recuperarea volumului facial pierdut prin îmbătrânire, peeling-urile sau liftingurile cu fire PDO) în multe cazuri pot amâna tratamentele chirurgicale. Ca să nu apară diferențe între zonele tratate și cele netratate, abordarea feței trebuie să fie una cât mai completă.

Mușchii din treimea superioară a feței sunt interconectați; astfel, atunci când alegem să facem doar o zonă de bot0x, trebuie ținut cont de faptul că mușchii din zonele adiacente netratate vor face un efort mai mare, îmbătrânind mai repede.

Din acest motiv, dat fiind că mușchii de lângă zona tratată cu neurotoxină fac un efort mai mare, zona va îmbătrâni mai repede iar după 2 luni de la injectare este posibil să spui că s-a dus deja efectul la bot0x.

În plus, atunci când alegem să facem doar o zonă de bot0x, este posibil să apară diferențe între zonele în care mușchii au fost tratați cu toxină și zonele unde nu au fost tratați.

Din acest motiv, se recomandă întotdeauna să se trateze toate cele 3 zone împreună.

Medicii din echipa Doctor SKiN sunt dedicați să te ajute în dezvoltarea unui plan de tratament personalizat în funcție de nevoile tale.

Folosim doar tehnologie de vârf și produse de cea mai bună calitate și te vom îndruma în fiecare etapă a tratamentului pentru a ne asigura că rezultatele obținute îți vor depăși așteptările.

Ce simți în timpul tratamentului antirid cu toxină botulinică?

Înainte de a începe, ți se va aplica local o cremă cu anestezic pentru a reduce șansele de a simți orice durere sau disconfort. Tratamentul facial cu toxină botulinică este mai mult decât suportabil din punct de vedere al toleranței la durere, iar întreaga procedură durează câteva minute.

Chiar și fără aplicarea unei creme anestezice, tratamentul este mai mult decât suportabil deoarece, pentru confort maxim, soluția este injectată în grosimea mușchiului responsabil de formarea ridului, cu un ac steril foarte fin. Uneori tratamentul este complet nedureros, alteori se pot simți mici înțepături care durează 1 – 2 secunde.

Procedura este simplă, medicul va injecta 6 puncte pe frunte3 puncte la ridul dintre sprâncene și câte 3 puncte pentru ridurile din colțurile ochilor.

De obicei, la nivelul zonelor de injectare rămân mici semne care durează de la câteva minute la câteva ore, ca niște pișcături de țânțari. Alteori nu există niciun semn că tratamentul a fost efectuat, astfel încât pacientul se poate întoarce la serviciu sau la activitățile sale sociale imediat.
După finalizarea procedurii poate fi aplicat un gel calmant pentru ten.

În ziua injectării nu luăm antiinflamatoare.

Pentru a reduce posibilitatea de apariție a vânătăilor sau riscul de sângerare în zonele tratate, trebuie evitată înainte de injectare folosirea medicamentelor care acționează ca diluanți ai sângelui, precum vitamina C, E, gingko biloba, aspirina sau ibuprofenul, anticoagulante și antiinflamatoarele nesteroidiene. Aspirina și produsele care conțin acid acetilsalicilic trebuie oprite cu 7 – 10 zile înainte de injectare, iar ibuprofenul cu cel puțin 2 zile înainte.

La Doctor SKiN monitorizăm în permanență nivelul de confort al pacientului în timpul tuturor procedurilor efectuate.

Cât durează o ședință de tratament cu toxină botulinică și de câte am nevoie?

O ședință de tratament cu toxină botulinică durează în jur de 15 – 30 minute, inclusiv timpul de așteptare pentru activarea efectului anestezicului.

În condițiile în care sunt tratate toate zonele cu probleme, nu este necesară sau recomandată reluarea tratamentului înainte de cel puțin 4 – 6 luni decât pe o altă zonă a feței. Ameliorarea severității ridurilor dintre sprâncene are loc, în general, la 2 săptămâni de la tratament.

Volumul de injectare recomandat pentru o zonă musculară este de 0,1 ml. Dar suntem unici, fiecare persoană are un ten diferit și nevoi la fel de diferite.

Nu există tratamente general valabile. De aceea, la Doctor SKiN, pentru a obține rezultatele pe care ți le dorești vom elabora împreună un plan de tratament care va ține cont de procesul îmbătrânirii, de asimetrii dar și de patologiile asociate.

Cât ține efectul injecțiilor cu toxina botulinică?

În funcție de mai mulți factori personali, efectul toxinei botulinice intră în acțiune, la câteva zile de la injectare.Ameliorarea severității ridurilor glabelare apare, în general, în decurs de o săptămână după tratament.
Efectul final se instaurează după 10 – 14 zile (perioada diferă la femei și bărbați).
Procedura are rezultat optim timp de 4 – 6 luni iar remanența variază în funcție de starea pielii, de zona tratată, de cantitatea de produs injectat și de factorii specifici modului de viață cum ar fi expunerea la soare și fumatul.

La persistența efectelor contribuie stilul de viață dar și ce facem ca să prevenim reapariția ridurilor.
Mulți pacienți nu au nevoie de mai mult de 1 injectare pe an de toxină botulinică pentru ridurile de pe frunte și de 2 – 3 pentru ridurile de la ochi.
Alții nu au nevoie să repete tratamentul mai devreme de 8 – 10 luni.
Cu cât doza injectată a fost mai mare, cu atât efectul va dura mai mult.

După acest interval se recomandă reinjectarea însă intervalele dintre tratamente nu trebuie să fie mai frecvente de 1 dată la 4-6 luni.
În cazul în care constați că toxina botulinică nu și-a făcut efectul complet după cele 14 zile, se va completa gratuit cu cantitatea potrivită musculaturii tale. La Doctor SKiN retușul este gratuit cu condiția să îl faci la 2 săptămâni de la injectare.

După câteva tratamente, efectul toxinei botulinice este cumulativ, începe să dureze mai mult, frecvența injecțiilor și implicit costul, fiind mai reduse.

Persoanele a căror meserie comportă efort fizic intens zilnic (antrenori de fitness, de zumba etc.) trebuie să știe că sportul în primele 7 zile post injectare spală din substanță și scade efectul.

* remanența Vistabel este de circa 2 – 3 luni

* remanența Dysport este de circa 4 – 6 luni

Bot0xul se face pentru ameliorarea (nu ștergerea totală!) temporară a aspectului ridurilor moderate nu adânci.

Bot0xul este un tratament de prevenire a instalării ridurilor care se recomandă începând cu vârsta de 25 ani.

Nu este un tratament care șterge complet ridurile adânci, instalate de ani buni, doar le ameliorează, le estompează și le îmbunătățește aspectul.

După instalarea efectului, se poate completa rezultatul cu Acid Hialuronic.

Tratamentul cu toxină botulinică dă dependență?

Injecțiile cu toxină botulinică nu dau dependență.

Însă da, poți deveni dependent de imaginea odihnită și fără riduri pe care îți place să o vezi în oglindă 😊

„Pică fața” dacă la un moment dat nu le mai fac?

După încetarea tratamentului cu toxina botulinică, ridurile nu sunt mai accentuate, pur și simplu efectul se duce treptat, mușchiul își reia acțiunea mecanică iar tegumentul revine la normal, la fel ca înainte de injectare.
Dar, după ce te-ai obișnuit cu fața întinsă și luminoasă, imaginea fără toxină botulinică nu îți va mai plăcea.

Este sigur tratamentul cu toxină botulinică?

Tratamentul cu toxină botulinică este 100% sigur, aprobat FDA, testat în studii clinice care i-au demonstrat eficiența, fără efecte nocive asupra sănătății pe termen mediu sau lung. Acțiunea sa este reversibilă iar cantitățile administrate sunt atât de mici încât este inofensiv pentru corpul nostru. Dozele care ar putea determina decesul unei persoane sunt de 30 de ori mai mari decât cele folosite în scop estetic.

Tocmai pentru că sunt administrate cantități foarte mici, injecțiile cu toxină botulinică acționează doar local asupra mușchilor din imediata apropiere și nu este cazul să te întrebi dacă afectează și alți mușchi.

Ca orice alt medicament prescris, deși relativ ușor de administrat, toxina botulinică™ poate provoca reacții adverse sau efecte secundare care apar în primele zile după injectare și sunt trecătoare.

Nu se face bot0x persoanelor în vârstă sau cu pleoapele căzute întrucât riscul de ptoză (cădere a pleoapelor) este foarte mare.

La fel ca în cazul oricărei injecții, pot apărea dureri, arsuri, înțepături, umflare și/sau învinețire.

Riscurile și efectele secundare ale tratamentului pot include foarte rar efecte adverse, tranzitorii și ușoare.

La nivel mondial au fost semnalate doar câteva cazuri de alergii severe, dar care statistic nu sunt reprezentative.

Cele mai obișnuite efecte secundare cauzate de toxina botulinică sunt:
  • dureri de cap trecătoare

  • pleoape căzute (reversibilă în câteva zile, după administrarea unor picături oculare cu o substanță alfa-adrenergică)

  • slăbirea locală a mușchilor

  • durere la nivelul feței

  • hematoame care dispar spontan la câteva zile

  • ridicarea colțului extern al sprâncenei (se corectează prin retuș ulterior)

  • eventuale asimetrii care vor fi corectate gratuit la controlul de la 14 zile.

Pot apărea vânătăi care pot fi acoperite cu ușurință cu make-up.

O altă situație rară o reprezintă relaxarea musculaturii care ridică pleoapa, rezultatul fiind căderea temporară a pleoapei superioare.

Aceeași situație poate apărea și la nivelul pleoapelor inferioare, în mai puțin de 1% din cazuri.

Acordă mare atenție ticurilor pe care nici nu le conștientizezi, precum frecatul la ochi dimineața, întrucât astfel vei împrăștia neurotoxina și va ajunge în zone nedorite ale feței, creând asimetrii.

Pentru a preveni apariția complicațiilor, la Doctor SKiN tratamentul cu toxină botulinică este administrat în cantitatea corectă, numai de către medici cu experiență și calificări corespunzătoare, care aleg echilibrul și nu ridicolul, care cunosc amănunțit anatomia feței, dozarea substanței dar și plasarea riguroasă a injecțiilor.

Certificarea FDA este printre cele mai riguroase din lume, deoarece se primește greu, pe baza dovezilor științifice obținute în urma unor studii și cercetări clinice întinse pe ani de zile, a unor teste mai mult decât exigente. De asemenea, presupune și un efort financiar de ordinul milioanelor de dolari, pe care doar companiile serioase și-l pot permite.

În 2021 piața la nivel mondial de toxină botulinică a fost de 5.8 miliarde USD și se așteaptă să crească cu 11.5% până în 2030.

Pe RealSelf , TripAdvisor din domeniul procedurilor estetice, injectările cu bot0x au un scor de satisfacție de 96%.

Ești pe mâini sigure la Doctor SKiN.

În clinica noastră folosim cele mai performante și mai sigure dispozitive din domeniul remodelării corporale și esteticii faciale, tocmai pentru a obține cele mai bune rezultate, fără niciun risc pentru pacienții și pacientele noastre.

Care sunt contraindicațiile administrării de toxină botulinică?

Persoanele cu intervenții chirurgicale recente la față, care suferă de boli neurologice sau care prezintă alergii la una din componentele utilizate nu trebuie să utilizeze toxină botulinică. Tratamentul nu este recomandat persoanelor cu așteptări nerealiste.

De asemenea, femeile care sunt însărcinate sau alăptează nu pot beneficia de acest tratament.

Persoanele a căror meserie comportă efort fizic intens zilnic (antrenori de fitness, de zumba etc.) trebuie să știe că sportul în primele 7 zile post injectare spală din substanță și scade efectul.

Ce indicații trebuie să urmez după injectarea cu toxină botulinică?

În majoritatea cazurilor, cam la o oră după injectare dispare orice urmă a injecțiilor de pe pielea feței.
În cazul rar în care un capilar de sânge a fost atins cu acul, poate apărea o vânătaie cu diametrul de câțiva milimetri, care va dispărea în maxim o săptămână și care poate fi mascată cu fond de ten la 12 ore de la injectare.

După injectare trebuie să ții capul în poziție verticală și nu trebuie să masezi zona în care a fost făcută injecția.
Relaxarea musculară va ajuta la atenuarea treptată a ridurilor, totuși nu poate fi garantată dispariția lor în totalitate. Aspectul feței per ansamblu va fi același.

După tratament, te rugăm să eviți
  • expresiile faciale extreme

  • să te apleci timp de 4 – 5 ore

  • consumul de alcool

  • aplicarea fardului timp de 12 ore

  • timp de 4 ore după injectare este interzis să stai cu capul la orizontală sau cu capul aplecat. Dacă vrei să te odihnești în această perioadă, poți pune capul în poziție dreaptă între perne.

  • timp de 4 ore după injectare este interzis să faci exerciții de mimică a mușchilor faciali tratați pentru a evita migrarea toxinei botulinice.
    Poți apoi să te strâmbi câteva ore ca să ajuți la difuzarea substanței.

  • timp de 24 ore după injectare este interzis să masezi zona tratată sau să te dai cu creme, fond de ten sau machiaj pe zona tratată.

  • Poți contribui la succesul tratamentului exersând mușchii faciali după injectare.

  • 14 zile evită expunerea excesivă la soare, radiațiile UV, temperaturile de îngheț, solarul, sauna sau băi lungi fierbinți pentru că vasodilatația spală din substanță și scade efectul. Poți face un duș scurt.

  • De asemenea, se va evita efortul fizic intens timp de o săptămână.

În cazul în care constați că ai modificări nedorite ale mușchilor feței, sună-ne pentru a programa un consult.
Pentru orice întrebare sau problemă, nu ezita să ne contactezi la numărul 0729 740 704 sau la adresa contact@doctorskin.ro

Musai de știut

  • Aspectul întinerit al feței datorat injectării toxinei botulinice ne ajută să ne simțim mai bine cu noi înșine, devenim mai plăcuți privirii pentru că expresia feței va fi mai relaxată.

  • Dincolo de beneficiul pur estetic, concluziile unor cercetări de ultimă oră din Germania demonstrează că, injectând toxina botulinică în mușchii cei mai asociați cu stările negative, depresia este ameliorată iar oamenii vor experimenta mai puțină tristețe și nervozitate ca urmare a injectării.

  • Nu e cazul să mai credem toate miturile despre toxina botulinică, procentul pacienților mulțumiți de toxina botulinică este foarte mare iar piața globală a toxinei botulinice a atins în 2019 suma de 5,500 milioane de dolari.

  • Nu există nicio cremă cu toxina botulinică care ar putea să înlocuiască procedura de injectare.

  • Concluzia studiilor din ultimii ani este că toxina botulinică ca tratament de prevenție de la 25 ani în doze mici este mult mai eficientă decât după 40 de ani, când ridurile sunt deja instalate.

  • Pentru a evita riscul ca mușchii să nu mai răspundă la tratament după injectări dese și repetate, pentru a mări intervalul dintre ședințele cu toxina botulinică sunt recomandate cocktailurile cu vitamine care vor menține calitatea pielii.

  • La Doctor SKiN preocuparea noastră este mulțumirea ta, de aceea suntem extrem de atenți la calitatea și modul de păstrare a substanței folosite.

Nu știi ce ți se potrivește, ai temeri despre rezultatul final sau vrei să afli mai multe detalii înainte de a lua o hotărâre? La Doctor SKiN, consultația la medicul specialist în chirurgie plastică, cu o experiență solidă în injectări, medicină anti-ageing și volumetrie facială este gratuită și neangajantă.

Programează-te acum pentru o consultație la ☎️031 005.10.15 sau pe adresa contact@doctorskin.ro!

De ce ai alege Doctor SKiN?

  • echipă medicală de excepție, care beneficiază de formare și training continuu susținut de specialiști de renume mondial
  • echipamente originale, de tip linie de 🔝 sau premium
  • contracte de service premium, cu mentenanță la standardele prevăzute de producător
  • consumabile de calitate, accesorii acreditate
  • investim constant astfel încât la noi să beneficiezi de cel mai recent model de echipament apărut în lume
  • suntem obsedați de rezultate și ne străduim permanent să le optimizăm
  • personal instruit constant cu cele mai noi protocoale de lucru
  • atmosferă caldă & atitudine prietenoasă
  • cabinete moderne, reamenajate cu cele mai confortabile paturi de tratament
  • protocoale de tratament, special concepute pentru siguranța ta
  • igiena & protocoalele de siguranță fac parte din ADN-ul nostru
  • nu facem rabat la calitatea consumabilelor
  • folosim exclusiv fillere originale, de calitate, Premium, corect păstrate
  • echipa noastră de medici este disponibilă pentru întrebări și suport în orice probleme, înainte & după tratament, 7 zile din 7.

Rezultatele pot varia, în funcție de caracteristicile individuale și de stilul de viață al fiecărui pacient sau paciente în parte.

Pentru orice întrebare, nelămurire sau problemă, nu ezita să ne contactezi la numărul 0729 740.704 sau scrie-ne pe contact@doctorskin.ro.

Suntem aici 24 ore/7 zile să îți răspundem la orice întrebare ai avea să ne adresezi.

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugă o recenzie la „Eliminare riduri prin toxină botulinică”

Întrebări frecvente

Am hipotiroidie și urmez tratament cu Eutir0x 25 mg; Pot face injecții cu toxina botulinică și acid hialuronic?

Se pot face injectările, atât cu toxina botulinică cât și cu acid hialuronic, cu condiția ca pacienta sa înțeleagă că orice patologie autoimună înseamnă și un răspuns modificat al organismului față de produsul injectat: acidul hialuronic se poate metaboliza (duce) mai rapid, reacția inflamatorie poate fi mai accentuată.

Dacă pacienta înțelege aceste aspecte și semnează pe proprie răspundere că a înțeles, facem procedurile.

netezire riduri cu botox
Eliminare riduri prin toxină botulinică
100 300 
0
    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarcere la magazin